Si tu ai pacate.

"Tu poti sa ma-ntelegi pe mine?"

As fi putut sta ore-n sir cu ochii atintiti in tavan, cu mainile incordate, si picioarele reci lovind nervos podeaua. Dar am incercat s-adorm. Si asta nu datorita tie, noua.. si nici macar mie. Datorita lor. Tu le spui regrete, nu? Si daca nu le mai vreau, ce pot sa fac cu ele? As putea sa-ti recunosc, ca am hartii pline pe care le-au acoperit, dar de ce-as face-o?  Ore pline de mustrari, in care fiecare particica din corp mi le reneaga. Le am, as vrea sa ti le dau tie.. la urma urmei sunt meritele tale..si nu pot. Nu sunt dependenta de regrete, sau cel putin asta vreau sa cred, dar am invatat sa traiesc cu ele. Am invatat sa ma trezesc cu ele dimineata, sa le ascund pe tot parcursul zilei, si seara, sa le enumar de zeci de ori pana adorm. Si-am sperat de cand te-ai descotorosit de ele c-o sa vina un moment, cand o sa ti le revendici. Un moment in care-o sa-ncerci sa fii om. O sa le vrei intr-o zi. O sa le cauti la mine, sunt sigura, dar poate ca pan-atunci timpul o sa-si ceara drepturile. Sper s-o faca mai curand.

 Eu n-am cersit regrete. Le-ai lipit de mine, straine..