buzelor ei, cu dragoste

Nu de puţine ori ţi s-a părut că zăreşti

printre colţurile buzelor ei

tot felul de giumbuşlucuri,

care mai de care mai pus pe fugă,

mai speriat şi-adâncit să se-ascundă

cu disperare în cutele mereu sărate

şi săpăluite cu discreţie

prin staţiile de autobuz, sau

la cozile interminabile din faţa

automatelor vişinii de cafea.

La capătul infinit al buzelor ei

pare să-nceapă un fel ciudat

de groapă a marianelor

în care n-ai îndrăznit încă să priveşti fix,

dar pe care ţi-o imaginezi uneori cu groază

dispărând, lăsându-ţi săptămânile din ce în ce mai serbezi.

Marginile buzelor ei odată pierdute

te fac să te gândeşti serios la filmele-n care

tipul rămânea plângând, fără ca cineva să moară,

sau să-nnebunească 

tricotând la final.

Tot dispariţia lor te face să-ncepi să desenezi

forme posibile ale tuturor buzelor de pe pământ,

sau te face să-ţi întorci aiurit capul

după vitrinele-n care stau etalate frumos,

printre rafturi de cosmetice,

numere strălucitoare ale nuanţelor diferite

şi interminabile

de ruj roşu.

Nu de puţine ori ţi s-a părut că zăreşti

printre zâmbetele ei de dimineaţă

conturul unor buze alunecând grăbit către

colţuri,

capete,

sau margini

-

refugii perfecte, pe care niciodată nu ţi le-ai putut imagina

câtuşi de puţin străine.