n-a lăsat nimeni dezlegări la fericire pentru zilele-n care
florile de cireş s-au terminat de scuturat
şi oamenii au început să se îngrămădească-n cochilii
care mai de care mai întâmplătoare,
pân-au ajuns să-şi lepede unii altora minţile
-n şotroanele uitate din asfalt.
azi învăţ că toţi cei care-şi numără lacrimile când plâng
merită ascunşi în dulap
şi
că blestemele duminicale n-au ştiut niciodată să sară
numai între liniile măzgălite la pătrat
din viaţă.
florile de cireş s-au terminat de scuturat
şi oamenii au început să se îngrămădească-n cochilii
care mai de care mai întâmplătoare,
pân-au ajuns să-şi lepede unii altora minţile
-n şotroanele uitate din asfalt.
azi învăţ că toţi cei care-şi numără lacrimile când plâng
merită ascunşi în dulap
şi
că blestemele duminicale n-au ştiut niciodată să sară
numai între liniile măzgălite la pătrat
din viaţă.
"azi învăţ că toţi cei care-şi numără lacrimile când plâng
RăspundețiȘtergeremerită ascunşi în dulap."
Ma intreb de unde imaginea asta, pentru mine inseamna mult, imi trezeste amintiri prafuite si uitate in colturile inconstientului.
Intuiam, încă de când am scris cuvintele respective, că vor fi interpretate în moduri care de care mai speciale şi chiar mă întrebam şi eu la ce anume le-ar raporta o altă persoană, citindu-le.
RăspundețiȘtergereAm să-ţi spun doar că, în mod ciudat şi oarecum amuzant, când eram mică obişnuiam să ascund în dulapuri tot felul de lucruşoare pe care voiam să le păstrez ferite de ochii celorlalţi, să le ştiu în siguranţă şi să le apăr. Încă am tendinţa asta de-a păstra; doar că lucruşoarele mele s-au transformat şi nu vor, sau nu pot să mai încapă prin dulapuri.