scriere-n balonul de săpun

copilul zâmbește. el nu știe că
undeva afară
departe de aerul ăsta alungat de clipirile lui dese
oamenii mor dimineața
la prânz
și seara
în ierarhii și-n nori de praf și-n nori de
inimi ale căror povești oricum nu le-ar fi aflat niciodată

copilul zâmbește. în buclele lui albe
n-au fost lăsate încă să se joace mâini străine
care să le facă tapiserii uscate din noroi
și
buzele lui n-au fost încă nevoite să-nvețe alte limbi pământești în care
se-aruncă mingile la colț de stradă precum
viețile spre pierzanie ca-ntrun joc nebun de fotbal fără portar

copilul zâmbește. el n-a ajuns încă la oglindă și
n-a-nvățat încă să numere-ntinzându-și degetele pe care probabil
dac-ar ști
și le-ar rupe singur înainte de-a le transforma
-ntr-un fel de catastif al morții

pân-atunci
copilul zâmbește.