șapte

moarte

prima dată când te-am văzut
porțile cu scânduri rupte se deschideau
și printre hainele nu toate
-așa de negre
o mână mi-a smuncit umărul drept și
-am ținut minte durerea
cu câteva ore-n plus
decât te-am ținut pe tine
care m-ai citit
zi de zi pân-am învățat
că nu pot să scriu despre oameni morți
și de-atunci
ai luat ceasuri, cântece
de fluier
și bluze-nflorate cum n-am mai găsit
decât acum
când am ajuns să trăiesc zilele rămase
-ale altora
și nopțile-mi care nu mai vor să scrie
fără să-ți spună să pleci
pentru ca-ntr-un sfârșit să se-arunce
-ntr-o pereche de brațe

și să plângă.