oarecum umanitar.

"Mie, zicea el, mi-e dragă umanitatea şi totuşi, mă surprinde un lucru: cu cât mi-e mai dragă umanitatea în general, cu atât iubesc mai puţin pe oameni, adică pe indivizii izolaţi. În visurile pe care le urmez, mi se destăinuia el, adeseori simt o dorinţă pătimaşă de a sluji umanitatea, şi poate că într-adevăr aş primi chiar să port crucea pentru alţii, dacă aşa ar cere împrejurările, şi cu toate astea nu mă simt în stare să stau două zile la rând în aceeaşi odaie cu altcineva, o ştiu din experienţă. Faptul că mai e cineva lângă mine, prezenţa unui alt om mă scoate din fire, îmi zgândăreşte amorul propriu, îmi stinghereşte libertatea. Ajunge o singură zi ca să ajung să-l urăsc, oricât ar fi el de cumsecade.[...] Eu, îmi mărturisea el, din clipa când vin în contact cu oamenii ajung să le fiu duşman. În schimb, nu ştiu cum se face, dar am constatat că cu cât urăsc mai mult indivizii luaţi în parte, cu atât dragostea mea pentru umanitate în general e mai fierbinte." 

                                                                                                   F.M.Dostoievski - Fraţii Karamazov.    

Mă uit mulţumită prin perdea şi casc. Nu ninge. E frumos afară iar eu mărunţesc cu degetele cojile de portocale de pe biroul zgâriat. Întotdeauna asta mi-a făcut plăcere. Unul dintre aşa-zisele mele obiceiuri, poate; sau simplu capriciu. Toată chestia asta cu umanitatea mi-a dat bătăi de cap după-amiază. Nu ştiu de ce-am recitit instinctiv rândurile de mai sus înainte să întorc pagina, dar ştiu c-am reuşit să le şi notez - pe undeva.  

Mi s-a părut de multe ori că judec mai aspru unele feţe când mi se-ntâmplă să le întâlnesc separat, deşi-atunci când fac parte dintr-un grup, admir exclamativ sau chiar zâmbesc prosteşte. O fi un motiv faptul că, uneori, termenul de "împreună" îmi dă un sentiment de siguranţă. 

De câteva dimineţi tot îmi propun să-nvăţ să accept oamenii de lângă mine. În fiecare seară ajung la concluzia c-am dat-o-n bară chiar mai rău decât în ziua precedentă. Nu vreau s-ajung să dau dreptate acelui cineva, care mi-a spus odată că "diferenţa naşte ură". Suprinzându-i privirea ranchiunoasă cu care acompaniase afirmaţia, bineînţeles că imediat am intrat în faza de negare.

Sunt rea; adică.. egoistă, pentru că termenul de "meschin" mi se pare aiurea.

Poate dacă-ncep şi eu să mă rog să ningă ca toţi ceilalţi, descopăr sensul cuvântului "împreună".