aceeaşi.

Pentru că, drag cititor, există zile-n care clachezi. Şi pentru că am parte fix de o astfel de "minunăţie", îmi voi goli aici, în plin manifest al interesului tău, toată repulsia - adunată de altfel, cu părere de rău.

Orele mi s-au înnecat glorios într-o oroare, născută oarecum haotic. Mă roade insistent un sentiment de dezamăgire. E difert de data asta. Dezamăgirea mea de luni dimineaţă se simte altfel, în fiecare celulă. Respiră, râde şi mă mistuie. Învinuirile mi s-au tatuat acum pe-ntreaga piele. Aşteaptă alte mâini străine care să le-admire cu încântare progresul; palme naive, care n-au cunoscut încă mustrarea sau regretul de-a ierta..

Elanul mi s-a tăiat. A început să ningă.
Am impresia că-mi doresc toamnă mai mult decât orice promisiune de linişte continuă.