Din dorinţe..

Să mă fi numit Sofia. Să fi avut prea mult curaj şi să mă fi îndrăgostit pe-o străduţă din aceea rusească, veche; undeva prin iarnă. Să fi avut mâini îngheţate, iubiri trecute nonşalant, gânduri dizolvate şi uitate-n ceainării. Să fi fost asemeni unei ninsori grele, paranoic de liniştitoare, care firesc, m-ar fi dus cu gândul la grămezile de cărţi cu poveşti nemuritoare. La urma urmei, să fi fost orice, oriunde - printre ele.

M-aş fi-nvăţat cu temperaturi scăzute, cu blănuri sufocante, în schimbul unor aburi de-un calm învingător ai unei respiraţii, sau a unor ceşti diverse. Aş fi-nvăţat să-mi silabisesc iubirea-n cuvinte străine, să renunţ la strângeri călduroase de mâini, să-mi înnec privirile-ntr-un familiar denaturat. M-aş fi putut deprinde, ştii, cu multe. N-aş fi vrut în schimb decât să am. 

Încredere, clipiri sincere de gene, zâmbete părtaşe fără-ncurcări absurde; lucruri neîngăduite probabil oricui. Mi-e teamă de cât aş putea sacrifica în schimbul unui astfel de tot.