despre cărţi de colorat şi ochi verzi.

Pentru că dacă vreau să scriu acum nu am timp. Mă bucură faptul că nu am timp, era şi cazul să încep să mi-l omor cu ceva. E-un ciudat fel de bine care mi se citeşte-n privirile tale. Beau ceai fără zahăr. Plutesc în ceaşcă nişte felii de lămâie leneşe şi-ncep să cred că dacă te-aş avea mereu ca acum, aş putea renunţa la cafea definitiv. Beau încet cu înghiţituri mici. Mă tot gândesc la fetiţa mică blonduţă din autobuz. Îmi răsună-n cap cuvinte încâlcite, cu vocale şi consoane prelungite obositor şi mă simt continuu fixată de ochii ei mari verzi. Tot răsfoia în faţa mea o carte de colorat nou-nouţă şi de fiecare dată mă uitam la paginile pe care erau desenate un fel de labirinturi - unele cu trasee numerotate, altele nu.

Presimt că toată ziua o să am în minte o copertă galbenă lucioasă.