eu n-aş putea cerşi o înghesuire mediocră
între toate-acele pătrăţele delimitate
fix.
mie nu-mi încap
pulsaţiile, care-mi fac arterele să zvâcnească
la fiecare filă răsucită
sau miros învechit de vanilie,
între nişte pereţi albăstrui
încărcaţi cu cifre.
sufletul meu respiră prin linii drepte.
un mişel clasic,
înnebunit după echilibru şi promisiuni.
Pe zi ce trece, încâlcești cuvintele și le răsucești și le mai învârți de câteva ori până iese o operă de artă. Nu pot decât să te felicit, deoarece ai scris ceva inimaginabil. Încă încerc să-mi dau seama, să înțeleg ce vrei să transmiți, dar, cel mai probabil doar sufletul tău înțelege :)
RăspundețiȘtergereMulţumesc:). Nu e chiar inimaginabil.
RăspundețiȘtergereNu am găsit termenul potrivit, dar să știi că merge și „inimaginabil”.
ȘtergereUhm, probabil. Depinde de ce imaginaţie ai.
RăspundețiȘtergereFoarte frumoasa poezia ta. Felicitari!
RăspundețiȘtergereMulţumesc!:)
RăspundețiȘtergere