"Si pentru durerea cea mare, albastru i-am zis,
tot fara pricina, ori numai pentru ca asa mi-au
suras buzele.
Te-ntreb, oare tu, daca asemenea ai spus, surazand,
carei alte dureri ai spus astfel ?
Desigur, inaltimea pe care-am azvarlit-o din ochi,
ca pe o sulita fara intoarcere,
tu altcum ai mangaiat-o, pentru ca mainile tale,
gemene cu ale mele, sunt absurde, si-ar trebui
sa ne bucuram de aceste cuvinte trecand
de pe o gura pe alta ca un rau nevazut,
caci ele nu exista.
O, prietene, cum este albastrul tau ?" (Nichita Stănescu - Enghidu)
S-a săturat privirea-mi să se piardă. Îmi spăl verdele-n mările altora şi-ncerc să-mi găsesc o nuanţă liniştită de albastru. Mi-am risipit clipiri infinite-n poveşti pline de dezamăgiri sau tristeţi, împliniri sau zâmbete drăgălaşe. Dac-aş fi numărat versuri, probabil mi-ar mai fi trebuit încă o viaţă să le termin şi încă una, sau mai multe, pentru toate cele nesocotite. Îmi place ceaţa. Şi nu, nu-mi acoperă nimic. Ceaţa-mi face să fiarbă fiecare emoţie. Vreau să fie ceaţă tot timpul, sau cel puţin o toamnă. Vreau să ajung să simt în fiecare secundă. Să simt tot. Fiecare privire aruncată naiv sau strângere de mână copilărească. Fiecare bătaie sfioasă şi ritmică a unei inimi sau fiecare cuvânt înaintat timid. Vreau să simt clipe, vocale, consoane, chiar şi nume.
Vreau să-mi găsesc albastrul şi să-l simt.
tot fara pricina, ori numai pentru ca asa mi-au
suras buzele.
Te-ntreb, oare tu, daca asemenea ai spus, surazand,
carei alte dureri ai spus astfel ?
Desigur, inaltimea pe care-am azvarlit-o din ochi,
ca pe o sulita fara intoarcere,
tu altcum ai mangaiat-o, pentru ca mainile tale,
gemene cu ale mele, sunt absurde, si-ar trebui
sa ne bucuram de aceste cuvinte trecand
de pe o gura pe alta ca un rau nevazut,
caci ele nu exista.
O, prietene, cum este albastrul tau ?" (Nichita Stănescu - Enghidu)
S-a săturat privirea-mi să se piardă. Îmi spăl verdele-n mările altora şi-ncerc să-mi găsesc o nuanţă liniştită de albastru. Mi-am risipit clipiri infinite-n poveşti pline de dezamăgiri sau tristeţi, împliniri sau zâmbete drăgălaşe. Dac-aş fi numărat versuri, probabil mi-ar mai fi trebuit încă o viaţă să le termin şi încă una, sau mai multe, pentru toate cele nesocotite. Îmi place ceaţa. Şi nu, nu-mi acoperă nimic. Ceaţa-mi face să fiarbă fiecare emoţie. Vreau să fie ceaţă tot timpul, sau cel puţin o toamnă. Vreau să ajung să simt în fiecare secundă. Să simt tot. Fiecare privire aruncată naiv sau strângere de mână copilărească. Fiecare bătaie sfioasă şi ritmică a unei inimi sau fiecare cuvânt înaintat timid. Vreau să simt clipe, vocale, consoane, chiar şi nume.
Vreau să-mi găsesc albastrul şi să-l simt.
Ai putea pentru inceput sa-ti vopsesti camera in albastru , sa privesti cerul si apoi poate iti vei gasi si albastrul
RăspundețiȘtergereNu, nu vreau o cameră albastră. Şi nici măcar cerul nu vreau să-l văd mereu albastru.
RăspundețiȘtergereAzi la un curs mi s-a zis că cică noi sîntem suma convingerilor celorlalți. Și atunci mi-am zis în gînd: „nenorociților”.
RăspundețiȘtergereCine ți-a distrus albastrul?
Suma convingerilor celorlalţi? Mai că-mi trece prin gând să mă izolez.
RăspundețiȘtergereŞi legat de albastrul meu, oameni care nu ştiu să picteze. Îmi imaginez că altfel ar fi fost bun la ceva..