Mi-e scârbă. M-am chinuit să-mi spăl cuvintele-n zeci de mii de rânduri. Le-am obligat să-şi înghită păcatele în fiecare dimineaţă, pentru ca apoi, în fiecare noapte s-asist la spovedanii uluitoare.
Nu-mi mai găsesc demnitatea printre rânduri de când tu nu mai pleci. E dezgustător. Te văd în fiecare virgulă şi-n fiecare cuvânt.
Inima mea nu bate. Loveşte şi-şi urlă neîncetat frustrarea. Niciodată n-o s-o mai înşel cu-arome ieftine de cafea care-i amintesc de tine. O s-o las să plângă. Să-mi curgă doar lacrimile-i prin vene. O să-mi oblig apoi sufletul să-şi scuipe toată repulsia şi tot dezgustul ce l-a adunat. Şi-o să fiu bine. Toată. Tot timpul. Până la ultima celulă şi ultima toamnă.
Îmi promit. Mie şi cuvintelor ce-mi zvâcnesc dureros în tâmple.
Nu-mi mai găsesc demnitatea printre rânduri de când tu nu mai pleci. E dezgustător. Te văd în fiecare virgulă şi-n fiecare cuvânt.
Inima mea nu bate. Loveşte şi-şi urlă neîncetat frustrarea. Niciodată n-o s-o mai înşel cu-arome ieftine de cafea care-i amintesc de tine. O s-o las să plângă. Să-mi curgă doar lacrimile-i prin vene. O să-mi oblig apoi sufletul să-şi scuipe toată repulsia şi tot dezgustul ce l-a adunat. Şi-o să fiu bine. Toată. Tot timpul. Până la ultima celulă şi ultima toamnă.
Îmi promit. Mie şi cuvintelor ce-mi zvâcnesc dureros în tâmple.
Dar a rămas muzica. A rămas cafeaua pe care o poți bea singur la geam, simțind vîntul cum îți dezleagă gîndurile,a rămas sufletul gol, dar plin în același timp doar de tine, nu de sentimente impuse și ieftine.
RăspundețiȘtergereȘi, cică, timpul vindecă tot.
Au rămas multe. Eu n-am rămas la fel.
RăspundețiȘtergereDa, cică vindecă tot. Asta-mi repet şi eu.