you don't need no reasons to love. just time.

 De cele mai multe ori, oamenii realizează că au iubit un lucru abia în momentul în care simt pe deplin că l-au pierdut. Când li se opreşte respiraţia şi când regretul înmărmureşte o dorinţă mută de a-şi ţipa într-o continuitate rece păcatul. Îmi dă o stare mult prea umilitoare numai gândul, c-aş fi  putut considera acest lucru, unul dintre simplele mele defecte umane. E o dimineaţă în care pierd şi-n care sentimentul de vină practic mă inneaca. Am încercat deseori să imit tehnicile de relaxare, negandindu-mă la nimic. Al naibii, n-a avut nici un rezultat, pentru că-mi pluteau prin minte tot felul de banalităţi, aproape sacre pentru mine-n acele momente. Ştiu că acum nu mă gândesc la nimic. E o goliciune naşpa. Simt cum îmi pulsează prin vene un sentiment iute de vinovăţie, de regret. Ah! şi cum să nu urăşti oamenii când ei încă nu ştiu să preţuiască? Când încă acceptă supuşi orice pătimire şi-aşteaptă o lungă înşiruire a pierzaniei, a fiecărui lucru mărunt care contează pentru ei?
 E-aiurea când trebuie să sacrifici, numai pentru simplu fapt că trebuie să-nveţi.

 În ciuda acestei crude descoperiri matinale, prea matinale poate, am o stare uşoară de bine care ameliorează.
 Ştiu doar c-o să încep să iubesc lucrurile la timpul lor.

 P.S: Cred că nu voi mai scrie o perioadă, pentru că plec în vacanţă. pa!
 P.P.S: te iubesc o gră-ma-dă! :*

absurd confidențial.

 Să spunem, iubitule, că sunt optzeci şi şapte de ore, şaptezeci şi opt sau .. de fapt, nu. Nu contează câte sunt. Nu cunosc timpul şi asta e una dintre după-amiezile când îmi place să cred că nici el nu mă cunoaşte. Când îi eşti străin, timpul uită să se răzbune. Să spunem, deci, iubitule că-ntre aceste măsuri stinghere, s-au ocolit continuu nişte gânduri. Ah! S-au chinuit atât de mult să nu se întâlnească. N-au avut firmituri lăsate în urmă şi nici măcar memorii. Au alergat nebune ca-ntr-un labirint, printr-o mulţime de idealuri vechi despre iubire. Au încercat să se înşele, au vrut să-mbratişeze alte cugetări, dar n-au făcut decât să se cufunde-ntrun declin amar. Şi după ce-au gustat din plin repulsia unor inimi goale, au căutat refugiu, nenorocitele! 

 Nu le cunosc goliciunea şi mi-e teamă ca din lipirea lor să nu se nască ură. Dac-ai putea să-mi spui, iubitule, că-n ele zac acum bătăi de aripi mute, le-aş desena o hartă cu privirea mea.   

 Spune-mi tu, ce-ar mai putea fi îngrozitor atunci?  

Pain is just a simple compromise?

Când zâmbesc, îmi place să cred că mă cunoşti, c-aş putea să-ţi spun tot ce am în minte ţie, că tu m-ai asculta şi n-ai părea uimit deloc, ci contrar, gândurile mele, fie ele cât de absurde, ţi s-ar părea mici banalităţi. Da, îmi place să-mi imaginez perfecţiunea. Comparativ cu fanteziile mele, în realitate ai fi şocat dacă ai şti ce gândesc. Nu pot să te condamn. Nu vreau şi nici nu simt c-ar trebui s-o fac. Nu cred c-aş putea condamna pe nimeni pentru faptul că nu mă înţelege. Nu mă explic nimănui, uneori nici măcar mie. De cele mai multe ori îmi innec închipuirile în lucruri prosteşti. Ştiu şi simt că nu e bine. Mi-e teamă şi continui să o fac. Conştientizez. Mi-e teamă să recunosc că în unele stări ajung să mă supun orbeşte în faţa unei raţiuni total greşite. Accept fără să mă împotrivesc orice stare mizerabilă, orice sentiment de vină, orice reproş pe care mi-l aduc.

Cred că sunt o gazdă bună a oricărui regret mârşav, altfel, de ce s-ar aduna?

Cause i hate this part .

Deseori incercam cu disperare sa-mi infasor gandurile chinuitoare, sa le ascund. Le acopeream complet si-mi sfidam cu mandrie constiinta. De cele mai multe ori insa, in ciuda succesului meu, particele din asa-zisa mea umanitate se consumau putin cate putin. Matasea, probabil transparenta, aluneca din cauza agitatiei si-a nelinistii ideilor mele care continuau imprudente sa-mi rontaie principiile. Imi priveam astfel dezgustata goliciunea sufletului care mi se parea atat de usor de citit. Tanjeam linistea, zambetul si eliberarea frustrarii. Era o simpla chiromantie.

Acum stiu ca-i al naibii de aiurea sa te simti pierdut, si-mi place cam prea mult sa fug de sentimentul asta!

I need you in my world, 'cause i'm a selfish girl.

N-am fost niciodata genul de persoana care se trezeste dimineata si zambind prosteste se gandeste la cat de mult bine poate sa faca celorlalti. Nu. Contrar,  in fiecare dimineata fug de autoanaliza. Imi fac planuri stupide pentru tot parcursul zilei si imi umplu gandirea cu tot felul de maruntisuri banale. Ca fapt divers, as putea recunoaste acum ca sunt o persoana total ignoranta din punct de vedere al umanitatii. Mi-am creat un obicei din a-mi studia toate partile negative si a ma disculpa in totalitate. Imi place sa dau vina pe mediu si pe multitudinea oamenilor care fac parte poate din acelasi tipar ca al meu.

In multe dimineti frica mi-a captat atentia si m-am regasit observandu-mi gandirea sec. Fireste, n-a avut mare efect asupra mea, insa, am lansat o teorie care repeta mintii mele ca sunt un om egoist. Mult prea egoist. In ciuda numeroaselor intentii salvatoare pline de entuziasm care mi-au invadat firea, n-am luat nici o masura. Asa ca am ajuns la concluzia ca nu-mi pot crea automatisme.

Acum, dezvoltand mai mult aceste idei, cel mai probabil mi-as calca in picioare convingerile. Deci nu, nu o voi face. Stiu doar ca m-am complicat mult prea mult, cand as fi putut foarte bine sa dorm sau sa ma gandesc la unele lucruri total inutile, favorabile ambiantei mele. Prin urmare, voi apela la sindromul lui Scarlett O'Hara: "I'll think about it tomorrow." Te iubesc. :*

-mai tarziu.

Si cine spunea ca pofta de scris apare cand ai o stare aiurea...
Asculta.. o sa-ma-ntelegi asa.. poate.


Chris Daughtry - September
Asculta mai multe audio diverse

Si da.. stiu ca e octombrie.

Absurd?

Si acum o sa scriu, pentru ca nimic nu mai are sens..cel putin nu pentru mine.. cel putin nu in momentul de fata.

Pentru ca ma simt total aiurea, si nu stiu de ce, pentru ce, sau pentru cine. Mediul nou, oamenii noi, cuvintele noi..eu noua? Nu.. asta cu siguranta nu. Si totusi, ma simt ca "omul nepotrivit", aproape in fiecare moment al zilei. Nu pot, mi-e teama sa recunosc, ca poate am facut o alegere gresita. Nici macar nu cred ca sunt constienta, de  ce-am ales. Oricum deja ma sperie.. Daca a inceput asa, va continua la fel?

Poate neinteresant, stiu..